Web: https://www.bitdefender.ro/company/job-opportunities/
Contact: recruitment@bitdefender.com
Adresa: Șoseaua Orhideelor 15A, 060071, București – Orhideea Towers
Profilul companiei: Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securității IT, care oferă soluții superioare de prevenție, detecție și răspuns la incidente de securitate cibernetică. Milioane de sisteme folosite de oameni, companii și instituții guvernamentale sunt protejate de soluțiile companiei, ceea ce face Bitdefender unul dintre cei mai de încredere experți în combaterea amenințărilor informatice, în protejarea intimității și datelor, a identității digitale și în consolidarea rezilienței la atacuri. Ca urmare a investițiilor susținute în cercetare și dezvoltare, laboratoarele Bitdefender descoperă sute de noi amenințări informatice în fiecare minut și validează zilnic 30 de miliarde de interogări privind amenințările.
Compania a inovat constant în domenii precum antimalware, Internetul Lucrurilor, analiză comportamentală și inteligență artificială, iar tehnologiile Bitdefender sunt licențiate către peste 180 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienți în peste 170 de țări și birouri pe toate continentele.
Domeniul de activitate: Securitate cibernetică
Mesaj către participanți: Mai mult decât un job: împreună construim o lume digitală mai sigură. Milioane de utilizatori – de la familii până la cele mai mari companii de pe glob – se bazează pe soluțiile Bitdefender pentru a fi în siguranță, în fiecare zi.
Vino să-i cunoști pe #OameniiBitdefender, o echipă de pionieri a căror inovații au contribuit la obținerea a peste 450 de brevete și la lansarea a 32 de instrumente gratuite pentru decriptare ransomware care au ajutat victimele să economisească milioane de dolari și să-și recupereze datele.
Înregistrează-te și hai să ne cunoaștem!
Program în cadrul evenimentului:
Noaptea Companiilor în București
Miercuri, 16 octombrie
CTF Village se deschide la ora 16:00, iar tu poți alege să îți testezi abilitățile fie în timpul prezentărilor, fie la sesiunea care începe după ora 20:00.
16:20 – 17:00 | Introducere în peisajul malware-ului (max. 25 de participanți)
Bogdan Botezatu, Director, Threat Research & Reporting
Descoperă peisajul în continuă evoluție al malware-ului și cum Bitdefender rămâne mereu cu un pas înaintea amenințărilor. Află despre tipurile de malware, impactul lor și cum ne adaptăm și perfecționăm continuu strategiile de apărare pentru a le combate.
17:20 – 18:00 | Lupta împotriva criminalității cibernetice (max. 25 de participanți)
Silviu Sofronie, Senior Manager, Investigation and Forensics Unit
Participă la o prezentare care explorează lumea complexă a criminalității cibernetice și a amenințărilor digitale. Află cele mai noi tendințe în securitatea cibernetică și cum să rămâi cu un pas înaintea lor.
18:20 – 19:00 | Utilizarea inteligenței artificiale în lupta împotriva înșelătoriilor online (max. 25 de participanți)
Răzvan Costache, Director, B2C Innovation
Vino să afli cum Bitdefender protejează milioane de consumatori împotriva amenințărilor cibernetice zilnice. Descoperă strategiile care susțin securitatea la scară largă și mențin datele personale și confidențialitatea în siguranță într-un peisaj digital în continuă schimbare.
19:20 – 19:50 | Securizarea organizațiilor – GravityZone – Un deceniu și jumătate de securitate cibernetică de ultimă generație (max. 25 de participanți)
Ovidiu Gabriel Panaitescu, Engineering Manager from BSG Engineering
Pregătește-te să explorezi lumea securității organizațiilor și cum GravityZone protejează milioane de endpoint-uri la nivel global.
Sesiune Paralelă | 20:10 – 20:50 | Parteneriatul Bitdefender x Scuderia Ferrari – Cum să câștigi încrederea unuia dintre cele mai valoroase branduri din lume (max. 25 de participanți)
Răzvan Mureșan, Director, Corporate Communications
Intră în culisele inovației și excelenței într-o sesiune exclusivă dedicată acestui parteneriat. Pregătește-te pentru o incursiune plină de informații despre strategiile, provocările și realizările care au făcut din acest parteneriat o formulă câștigătoare atât pe pistă, cât și în afara acesteia.
Sesiune Paralelă | după 20:00 | Capture the Flag (max. 15 participanți)
Pasionat de securitate cibernetică? Pregătit pentru o bătălie a minții și abilităților într-o competiție Capture the Flag? Misiunea ta va fi să navighezi printr-o serie de provocări, puzzle-uri și vulnerabilități pentru a obține victoria. Înscrie-te și demonstrează că ai ceea ce trebuie pentru a cuceri lumea cibernetică! Nu e nevoie să-ți aduci propriul laptop.
Locuri de muncă:
- Business Technical Support Engineer
- CLM Support Engineer
- Cross Platform C++ Software Developer
- Engineering Manager
- Mobile Software Developer
- Node.JS Developer
- Node.JS Software Engineer
- QA Engineer
- QA Engineer – Android Products
- Senior .NET Software Engineer
- Senior Software Engineer Cross Platform
- Software Developer MacOS
- Software Developer MacOS
- Software Engineer
- Software Engineer C++/Swift MacOS
- Unified Development Engineer